Compania de Apă Buzău: Ziua Mondială a Apei 2019

COMUNICAT DE PRESA

Compania de Apa Buzau se alatura eforturilor globale de constientizare a importantei apei pentru viată, marcând Ziua Mondială a Apei – 22 Martie 2019 printr-un calendar de acțiuni speciale, gândit în așa fel încât să genereze cât mai multe reacții și o implicare cât mai mare a buzoienilor.

La nivel global, tema Zilei Mondiale a Apei 2019 este ”Nimeni nu este lăsat în urmă”. Este o tema generoasă, pe care trebuie să o îmbratișăm cu toții, pentru ca evidențiază faptul că apa este un drept universal. La Buzău, am adăugat acestei teme sloganul ”Iubesc viața, prețuiesc apa”.

Actiunile organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Apei se vor desfășura în Buzău, Pătârlagele și Pogoanele și sunt facilitate de o colaborare inter-instituționala concretizată prin parteneriate semnate de Compania de Apă cu Inspectoratul Școlar Județean, Liceul Tehnologic ”Costin D. Nenitescu” Buzău, Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Buzău, Liceul Teoretic Pogoanele și Liceul Teoretic ”Radu Vladescu” Pătârlagele. Calendarul acțiunilor cuprinde vizitarea unor surse de apă, stații de tratare a apei potabile și de epurare a apei uzate din localitățile amintite, reconstituirea circuitului tehnologic al apei, o campanie de conștientizare pe rețelele de socializare, participarea la simpozioane tematice interdisciplinare.   

PROGRAMUL ACTIVITATILOR:

  • vineri,22 martie, ora 10.00 – vizitarea Sursei de Apă Crâng de catre elevi ai LiceuluiTehnologic ”Costin D. Nenitescu”
  • vineri,22 martie, ora 10.00 – prezentarea Statiei de Epurare din Pogoanele elevilordin anii terminali ai Liceului Teoretic Pogoanele
  • vineri,22 martie, ora 8.30 – circuit explicativ al punctelor tehnologice responsabilede transportul, tratarea si epurarea apei; participa o grupa de elevi siprofesori ai Liceului Teoretic ”Radu Vladescu” – Patarlagele
  • sambata,23 martie, ora 9.30 – participarea la simpozionul international ”Apa – un miracol”,organizat de Inspectoratul Scolar Judetean in aula Colegiului National Pedagogic”Spiru Haret”
  • luni,25 martie, ora 11.00 – prezentare de specialitate a problematicii apei incadrul unui eveniment organizat de Liceul Tehnologic ”Henri Coanda” Buzau.

Compartimentul Relatii Publice