Mobilizare generală la Prefectura Buzău!

  • Campanie de informare din ușă în ușă cu privire la pesta porcină la Vadu-Pașii

La sugestia șefului I.P.J Buzău, comisarul șef, Laurențiu Pantazi, Prefectura Buzău a adoptat un plan de informare la nivelul localității Vadu Pașii cu privire la comportamentul preventiv al cetățenilor din mediul rural pentru a se feri de a aduce în gospodării sau de a împrăștia pesta porcină africană. Măsura vine după ce mai multe persoane au achiziționat carne sau animale sacrificate, infestate cu pestă porcină, fapt care a generat apariția în zonă a unui astfel de focar. Sub coordonarea prefectului Buzăului, Carmen Ichim, a șefului D.S.V.S.A., doctorul Ciprian Botezatu, și a șefului I.P.J., comisarul șef, Laurențiu Pantazi, s-a format astăzi o echipă mixtă care va descinde în comuna Vadu-Pașii și vor avea discuții personale cu fiecare cetățean în parte în cadrul cărora vor fi informați despre modalitățile de apariție, de transmitere, precum și de luptă împotriva pestei porcine. Tot acum cetățenii vor fi informați despre consecințele faptelor acestora în cazul în care, nesocotind prevederile legale, vor contribui la transmiterea acestui virus periculos. Pentru focarele de pestă porcină provocate în zonă au fost deschise dosare penale pe numele unor persoane, urmând ca acestea să suporte rigorile legii penale.