Hărțuită în cel mai rușinos mod, Florina Stoian s-a înscris în ALDE

Inspectorul General Școlar, Florina Stoian, s-a înscris în Alde Buzău, după ce a câștigat procesul prin care a fost repusă în funcție. În prezența vicepremierului Grațiela Gavrilescu și a președintelui organizației Județene, Adrian Mocanu, Florina Stoian și-a dat frâu liber tuturor supărărilor și a mărturisit că a fost hărțuită din toate părțile, pentru că cei din Ministerul Educației au simțit-o vulnerabilă.
”Astăzi o avem alături de noi pe doamna Florina Stoian, doamna inspector general Școlar, căreia vreau să-i mulțumesc personal că a venit în această echipă. Ne cunoaștem de mult, am lucrat mult timp împreună, a declarat Adrian Mocanu, liderul ALDE Buzău.
”Vreau să vă mulțumesc pentru încredere, pentru că ați fost de acord să lucrăm împreună. Eu astăzi m-am înscris în partidul ALDE, cunosc această echipă foarte bine, am lucrat împreună ani de zile. Eu, în ultimii doi ani, m-am detașat de politică, am vrut să lucrez fără să fac politică la Inspectoratul Școlar. Am văzut foarte bine, că nu e bine fără politică pentru că am fost lovită din toate părțile, toată lumea știa că eu nu am niciun sprijin. Acum am primit sprijinul partidului în care m-am înscris astăzi, ALDE și am încredere că împreună cu această echipă vom realiza și vom obține rezultate foarte bune. Am încredere de asemenea în domnul Tăriceanu pentru că este într-adevăr un lider pe eșicherul politic, singurul lider care are un scor mai mare decât partidul. Asta înseamnă lider și sper să ne bucurăm de rezultatele pe care le dorim împreună”, a declarat Florina Stoian.
”Mi-am dorit să fiu alături de conducerea ALDE Buzău să mă bucur de organizația ALDE Buzău de cererea de adeziune și de primirea în partid a doamnei Stoian în viitorul birou politic județean. Eu sper ca această echipă și după cum vedeți în fiecare zi ni se alătură oameni importanți ai acestei mari comunități a județului Buzău, oameni care au făcut ceva în cariera lor profesională, oameni de care nu ne este rușine și oameni, care bineînțeles, doresc să construiască nu numai în ALDE, dar și pentru ca România să devină într-adevăr una dintre țările cele mai importante, așa cum este ea pe harta europeană și nu numai” a declarat vicepremierul Grațiela Gavrilescu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*