Acțiunile întreprinse, în perioada 13-14 martie, de echipele Ministerului Apelor și Pădurilor din zonele afectate de inundații

Ministrul Apelor și Pădurilor, dl Ioan DENEȘ, împreună cu Secretarul de Stat pentru Ape, dna Adriana PETCU coordoneaza permanent măsurile care sunt întreprinse de ANAR și unitățile teritoriale pentru limitarea efectelor inundațiilor din ultima perioadă. Ei au solicitat acordarea unei atenții deosebite respectării prevederilor Regulamentelor de exploatare în condiţii de ape mari și asigurarea tranşelor de atenuare în acumulări, acolo unde evoluţia fenomenelor hidrologice o impune. De asemenea, s-a solicitat monitorizarea permanentă a cursurilor de apă și intervenția pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a râurilor, precum şi punerea în siguranţă a punctelor critice înregistrate pe sectoarele vizate de avertizările hidrologice.

Menționăm că în intervalul 13-14 martie 2018 s-au înregistrat precipitații care au depășit valorile normale (15l/mp/24 ore) la stațiile hidrometrice din administrarea ANAR.

Debitele au fost în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor înregistrate și cedării apei din stratul de zăpadă. Cauza principală a inundațiilor a fost legată de scurgerile pe versanți.

INHGA a emis până în prezent:

1 Atenționare hidrologică la nivel național nr.8/13.03.2018;
1 Avertizare hidrologică la nivel national 9/14.03.2018, valabilă pentru perioada 14.03.2018, ora 12,00 – 15.03.2018, ora 18, (jud. Harghita, Bistrita-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Brașov, Covasna, Prahova, Buzău, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Botoșani). Bazine afectate: Mureş – bazin superior, Târnave, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Prahova, Buzău, Bârlad, Başeu, Jijia, Prut,
5 avertizări hidrologice pentru fenomene imediate – cod portocaliu
4 Avertizări hidrologice pentru fenomene imediate cod roșu
În acest context, având în vedere evoluția evenimentelor hidrologice înregistrate în județele vizate de avertizări, tot personalul din cadrul A.N. ”Apele Române”, instituție aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor se află în alertă.

De asemenea, unităţile teritoriale ale ANAR acţionează prin formaţiile de intervenţie cu utilaje şi materiale din stocul de apărare.

SITUAȚIA ACTUALĂ:

Judetul Covasna

– S-a intervenit preventiv la un blocaj în albie pe pr Arcus la cca 100 m amonte de DN12 de către o echipă a SGA Covasna cu 5 oameni, cu un buldoexcavator și cu motoferăstraie pentru deblocarea albiei;

– In satul Bacel com. Chichis s-a intervenit cu doua pompe ale CIR SGA si una a ISU pentru evacuarea apei din incinta indiguita. La acesta ora pompele functioneaza, personalul SGA fiind organizat pe ture.

– S-a intervenit cu în cursul nopții cu 3 oameni si pe pârâul Dobârlău în zona îndiguită pentru supraînălțarea digului cu saci de nisip pentru stoparea unei deversări.

-S-a intervenit cu un buldoexcavator al SGA si 4 oameni la podul peste pârâul Capeni in Capeni DJ131. La Aita Mare pe pârâul Aita s-a produs o eroziune de mal amunte pod de fier DJ131 care a ajuns la 1 m de o casa. Nu se poate interveni acolo. CLSU supravegheaza evoluția.

-S-a intervenit cu saci cu nisip de către o echipă SGA pe pârâul Rica pentru supraînalțarea digului de remu.

– În cursul noptii s-a intervenit în satul Ruseni (cartier al Mun.Tg.Secuiesc) pe pârâul Casin cu 7 oameni si 200 saci cu nisip pentru supraînălțarea malului. Sector neindiguit.Nu s-au înregistrat pagube.

– În cursul noptii în localitatea Olteni, comuna Bodoc pe râul Olt s-a inundat hipodromul si complexul Drumul Apelor Minerale. Sector de râu neindiguit. Preventiv zona a fost protejată cu saci cu nisip.

Pentru diminuarea efectelor, în colaborare permanenta SGA Brasov-SGA Covasna –ABA Olt-ANAR s-a realizat exploatarea acumularii Sacele / raul Tarlung pentru atenuarea viiturii acumulandu-se peste 3,5 mil mc, exploatarea realizandu-se la cota 476 mdMN (peste nivelul normal restrictionat 475 mdMN), cu deversare peste descarcatorul de ape mari.

Județul Harghita

– Formația de lucru Vlahița a intervenit manual la deblocarea podurilor aflate pe cursul pârâul Homorodu Mic..

– Au fost împărtiți saci de nisip la primariile Lueta și Merești, pentru ca Serviciile de Voluntari din comunele respective să intervină în zonele afectate.

Judetul Brasov

Personalul formațiilor de lucru/intervenție din componența S.G.A. Brașov cu materiale și utilaje din stocul de apărare (FIR, Rupea, Măieruș, Brașov) s-au aflat în teren, monitorizând permanent situația hidrometeorologică și punctele critice de pe cursurile de apă. S-a intervenit, în principal, pentru deblocarea cursurilor de apă și asigurarea tranzitării debitelor de viitură (ex. Pr.Cheu, pr.Ghimbășel, pârâul și canal Timiș în Brașov; pârâul Cozd la Homorod, pârâul Homorod la homorod-Jimbor, etc), dar și pentru supraînălțarea digurilor (pe lungime de 75 m, înălțime 30 cm – pârâul Homorodu Mic în loc.Jimbor; lungime 100 m, înălțime 50-60 cm pe pârâul Homorod în loc. Homorod) .

ABA ARGES VEDEA

Reprezentanții ABA Argeș-Vedea se afla in teren pentru monitorizarea situatiei hidrometeorologice si acționarea acolo unde este cazul.

În urma unei sesizări primite din partea primăriei Merișani, in data de 12.03.2018 reprezentanții SGA Argeș s-au deplasat în comuna Merișani, sat Vâlcele unde au constatat că alunecarea de teren semnalată nu prezintă pericol pentru acumularea Vâlcele. S-a stabilit ca măsură montarea de către primăria Merișani a unui gard pentru protejarea persoanelor aflate în zonă.

S-au suplimentat debitele evacuate din acumularile Golesti si Mihailesti (râul Arges) respectiv Vacaresti (âul Dambovita), pentru o pregolire a lacurilor in vederea preluarii volumelor de apa aduse de viiturile formate pe aceste cursuri.

Judetul Teleorman

– SGA Teleorman monitorizează permanent cursurile de apă în localitățile unde se pot genera situații de urgență datorită precipitațiilor abundente căzute în ultima perioada;

– Pe Digul Tătărăștii de Sus –râul Teleorman:

S-a intervenit la subtraversările 1 si 2, mal drept, si la subtraversările 9 si 11, mal stg pentru asigurarea etanșeității clapeților cu saci cu nisip .

Forte si mijloace de intervenție: 5 angajați +sef formație, 1 autoturism .

– Pe Digul Schela – râul Teleorman:

S-a intervenit la subtraversările 1 si 2, mal stg, s-au montat provizoriu clapeti, s-au folosit saci cu nisip pentru susținerea acestora.

Forțe și mijloace de intervenție: 2 angajați +1 tractor rutier TR08 APE.

Judetul Dolj

– pe sectoarele neindiguite A.B.A Jiu actioneaza si este pregatita sa actioneaze in punctele critice, daca situatia o impune cu formatii de interventie operative ale S.G.A. Dolj, fiind mobilizati cu materiale si mijloace de interventie pentru ajutorarea Comitetelor Locale pentru Situatii de Urgenta prin Serviciile de Voluntariat pentru Situatii de Urgenta ale localitatilor din arealul afectat, in actiunile de limitare si inlaturare a efectelor inundatiilor, pana la indepartarea pericolului si revenirea situatiei la normal.

Județul Buzău

In data de 13.03.2018 ora 12.30, urmare a atenționărilor hidrologice, s-a trecut la starea de atenție urmărindu-se în special debitele afluente în acumularea Siriu. De la ora 14 s-a trecut la monitorizarea nivelului și a debitelor afluente din oră în oră. La ora 14 s-a depășit debitul afluent de 32 mc/s (debit ce poate fi evacuat cu cele două grupuri de la CHE Nehoiasu)

La ora 15 debitul afluent s-a dublat ajungând la 66.48 mc/s, nivelul înregistrat în acumulare fiind de 561,85 mdM. La acea oră funcționa doar un grup al CHE Nehoiașu (16mc/s).

La ora 15,30 s-a transmis o informare de posibile evacuări de debite către: ISU Buzău, UAT Siriu, UAT Nehoiu și UAT Pătârlagele.

De la ora 18 s-a pornit al doilea grup al CHE. Prin cele 2 grupuri se evacuau 32mc/s, debitul afluent fiind de 132,23mc/s.

Până la ora 20 s-au înregistrat creșteri semnificative de nivel si debit. S-a luat decizia deschiderii vanelor VK1200 de la priza Barajului, cu un debit evacuat de aproximativ 57 mc/s.

In jurul orei 21 s-a atins cota de pericol la statia de la Sita Buzaului. S-a luat legătura telefonică cu SGA Covasna. În același timp s-a deplasat la Sita Buzăului personal de la SH Siriu, pentru a evalua situația în teren. La ora 22 s-a constatat deversarea râului Buzău la Sita Buzaului, în zona Fantanița, fiind inundat drumul național, legătura cu localitățile din amonte fiind întreruptă.

S-a continuat monitorizarea debitelor afluente și a gradientului în lac, înregistrându-se creșteri majore până astazi la ora 7, cand nivelul era de 565,43 mdM și debitul afluent de 352,30 mc/s.

La ora 8 s-a decis deschiderea cu 1m a celor doua vane segment de la descărcătorul de semiadâncime, care funcție de nivelul in acumulare pot evacua până la 60mc/s. Manevrele s-au înregistrat la ora 8,40 -8,50. Debitul afluent a înregistrat o scădere ușoara cu fiecare ora, ajungând la ora 13 la valoarea de 273,61mc/s, iar nivelul in lac ajungând la 567,09 mdM.

La ora 8,30 s-a refăcut informarea catre ISU Buzau, UAT Siriu, UAT Nehoiu si UAT Patârlagele de creștere a debitelor evacuate, funcție de nivelul den acumulare.

Ministerul Apelor și Pădurilor va continua monitorizarea debitelor și a acumulărilor de apă în zonele cu potențial risc de inundații, iar echipele de intervenție sunt pregătite să intervină, în orice moment, atunci când situația o impune.

Be the first to comment

Leave a Reply