Conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP) s-a întâlnit astăzi cu delegația Comisiei Europene condusă de către domnul Comisar european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu VELLA. Subiectele abordate pe parcursul întâlnirii au făcut referire la aspecte legate de politica de mediu în legătură cu calitatea vieții, făcând referire la directiva privind epurarea apelor uzate urbane și la noua propunere de directivă privind apa potabilă. Domnul Comisar Karmenu Vella a precizat că România a făcut progrese în legătură cu conformarea la aceste directive, însă întotdeauna este loc pentru îmbunătățiri în acest sens, și a mulțumit domnului ministru Ioan Deneș pentru respectarea termenelor în ceea ce privește transmiterea datelor solicitate de către Comisia Europeană. De asemenea, domnul Comisar a subliniat necesitatea unui plan robust de implementare care trebuie să fie pus în practică. Domnul ministru, a înstiințat delegația Comisiei Europene de faptul că autorită țile Române sunt conștiente de necesitatea conformării, iar Ministerul Apelor și Pădurilor „dorește reactualizarea planului de implementare pentru această directivă care să ia în considerare situația dotării cu sisteme de canalizare și epurare a apelor uzate ale aglomerărilor peste 2.000 de locuitori echivalenți, existente la sfârșitul anului 2017, și resursele financiare disponibile, în paralel cu demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii”. În legătură cu noua propunere de directivă privind apa potabilă, domnul ministru a susținut că “Pentru România asigurarea apei potabile pentru populație reprezintă o preocupare majoră demonstrată atât de alocările din fondurile europene, cât și de investițiile realizate de la bugetul de stat și din bugetele locale ”, menționând că MAP dorește continuarea discuțiilor cu reprezentanții Comisiei, astfel încât aceștia să aibă în permanență informații actualizate privind progresele realizate de către România. În ceea ce privește implementarea Regulamentului UE de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, domnul Comisar Vella a transmis asigurarea disponibilității Comisiei de a sprijinii România precizând aprecierea față de eforturile depuse de către România pentru ajustarea legislației naționale în vederea conformării la cea europeană. Domnul ministru Ioan DENEȘ a asigurat membrii delegației Comisiei Europene că “ Așa cum este menționat în Programul de Guvernare, prioritatea „zero” a Guvernului în materie de politică de mediu este aceea de protejare a fondului forestier național “. Mai mult, a subliniat că România este singura țară din Europa care a implementat un sistem informatic de urmărire a trasabilității materialelor lemnoase. Astfel, orice cantitate de material lemnos descoperită cu ocazia controalelor, care nu este însoțită de documente legale, este confiscată fizic sau valoric, după caz, iar agenții economici sunt sancționa conform legislației în vigoare. Ambele părți au fost de acord că este necesară continuarea schimbului de informații dintre reprezentanții Comisiei și reprezentanții MAP, acesta fiind cel mai bun mod de lucru pentru a clarifica problemele și a identifica soluțiile necesare pentru a clasa sau a evita posibile încălcări ale legislației UE.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.