Primarul din comuna Cernătești a reușit să-i convingă pe săteni să colecteze selectiv deșeurile

Așezată în zona colinară a Subcarpaților de Curbură, pe cursul mijlociu al Văii Slănicului, comuna Cenătești pare o localitate uitată în timp guvernată de alte reguli într-un peisaj natural mirific. Și clădirea primăriei pare altfel, cochetă și atrăgătoare în acest colț de lume. Localitatea este traversată de DJ 203 K, la 15 km de Municipiul Buzău și este locul ideal pentru o incursiune în mijlocul naturii indiferent de anotimp. Primarul comunei, Petrache Mîrzea, spune cu mândrie că a rezolvat problema poluării din comună. La nivelul Primăriei Cernătești a fost achiziționat un utilaj cu care se colectează gunoiul de la populație săptămânal sau ori de câte ori este nevoie la un preț aproape simbolic. Primarul se mândrește cu un alt aspect pe care îl consideră mult mai important. La nivelul comunității locale a reușit să-i convingă pe săteni să colecteze selectiv deșeurile. ”A fost foarte greu la început, dar în timp, toată lumea din comună s-a obișnuit cu un astfel de comportament”, ne spune mândru primarul.

Be the first to comment

Leave a Reply