Groapa de gunoi de la Nehoiu a fost închisă

Prefectul Județului Buzău, doamna Carmen Ichim, a participat alături de comisarii buzoieni ai Gărzii Naționale de Mediu, reprezentanții Primăriei Nehoiu și ai unei firme de construcții, la recepția finală a lucrărilor de închidere a depozitului de deșeuri menajere al orașului Nehoiu.

Timp de 3 luni, cât a durat acest proiect, firma care a câștigat licitația organizată în acest scop a efectuat o serie de lucrări constând în: compactarea masei de deșeuri existente, turnarea unui strat de pietriș, aplicarea unei membrane geotextile, acoperirea fostei rampe cu un strat de sol inert și unul fertil, amenajarea unor sisteme de drenare pentru gazul rezultat din descompunerea materiilor organice și pentru apele pluviale, împrejmuirea cu gard a perimetrului și plantarea de arbori și arbuști în exteriorul, respectiv interiorul depozitului.

De asemenea, autoritățile orașului Nehoiu vor avea ca sarcină monitorizarea periodică a factorilor de mediu și transmiterea de copii ale buletinelor de analize efectuate, către Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului.

Be the first to comment

Leave a Reply