România odioasă. Sărata-Monteoru: „Șmecherie, cumetre. Aici scoți tot năduful din tine”

Oana Popițiu
Sărata-Monteoru – o alternativă pentru cei care vor să evadeze din București, situată la aproximativ 110 km. Toată stațiunea e ocupată în perioada vacanței de Sfânta Maria și departe de descrierile care îți redau paradisul de lângă Capitală. Toate pensiunile și toate hotelurile sunt pline, iar patronii pentru prima dată în existența lor sunt scoși din sărite de telefoanele insistente ale celor care mai căutau un loc de refugiu departe de asfaltul încins. ,,Ma doare capul de atâtea telefoane, nu știu ce se întâmplă. Și în timp ce vorbesc cu dvs la telefon sună întruna”. Pleci de acasă hotărât să descoperi România frumoasă, cu sentimentul vinovăției că ai ales străinătatea de obicei în detrimentul propriei țări. Țara despre care toată lumea o trage în sus că are și munte, și mare, și oameni frumoși. Și nici n-ai pus piciorul bine în stațiune că te lovește patina fostului regim. Și parcă te întorci în timp…
Cu un singur amendament că acum nu mai e nici curățenie și nici ordine. Doar clădiri abandonate și mizerie …și o mare de oameni care se înghesuie printre tarabele parcă trase la indigo: cu șlapi frumos colorați, saltele, prosoape, jucării, plasticuri de piață, chilipiruri pentru cei de acasă etc,

La ștrand mirosul pestilențial al binefăcătoarei ape îți inundă nările și strângi din dinți, înghiți în sec jurându-te că e ultima dată când mai vii în România. Aflu că ștrandul e al doamnei Văcăroiu, cum sunt de altfel încă vreo două hoteluri. Arată grotesc, cu un soi de nisip-pământ și câteva umbrele spălăcite. Nu cred ca a mai făcut nicio investiție în ultima vreme și nici nu cred că o să facă pentru că tot plin va fi și așa și altminteri. Pentru 12 lei intrarea și încă 25 șezlongul poți să faci tratamentul miracol și să te alături trupurilor plutitoare din bazinul cu apă sărată. Noi n-am găsit nicio pensiune, dar plecasem de acasă oricum și nu avea sens să facem cale întoarsă mai cu seamă că eram cu cea mică. Ne-am cazat într-un final la un particular care a găsit oricum momentul oportun să pluseze prețul după ce ne-am tocmit bine – mă rog, bine pentru el. De la telefon ne-a tratat cu o oarecare condescendență, sigur de faptul că stațiunea-paradis a faimosului grec era plină ochi. Nici nu a stat la discuții când i-am spus că vrem două nopți și ne-a închis telefonul fără drept de apel. Și știți cum e treaba: românul cu înverșunarea lui vrea morțiș să facă ceea ce nu se poate ori ceea ce îi este interzis. Am venit și bineînțeles ca nu am ieșit grozav la negociere ..am plătit trei nopți, deși stăm doar două dar vorba unui concetățean: aici e șmecherie cumetre. Și dacă e să „scot tot năduful ” undeva, Monteoru e cel mai potrivit.
Că până la urmă nu știu cum ne-am lăsat asa păcăliți ca doar mai avusesem o experiență la Neptun unde am jurat pe toți sfinții că eu în România nu mai merg în Vacanță ..da știți și voi cum e cu creierul nostru că ne protejează de cele rele și ne lasă cu alea bune și parcă una peste alta era frumos și acolo.
Așa e și aici că, după ce te-ai integrat în peisaj, parcă începe să-ți placă sau pur și simplu te obișnuiești cu răul … Dar una peste alta am piscină la vilă și e binișor. Și față de alte locuri cosmopolite din România aici numai apa miroase a „bășini”. Ca să nu mai zic că după ce te pui la o bere lucrurile parcă se schimbă și România odioasă parcă e frumoasă, că na e țara ta și stiți cum e cu țara în care te naști: ca rudele, și pe asta ți-o dă Dumnezeu și trebuie să o accepți așa cum e…
Ps: între timp m-am întâlnit cu primarul dar despre asta într-o altă postare. Tot într-o altă postare despre istoria fascinantă a acestei stațiuni cu grecul care făcea turism de mare clasă și bani din mina de petrol unică în Europa.