Prefectul Judeţului Buzău, Carmen Adriana Ichim, a participat în data de 15 iulie 2017, la invitația președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la o întâlnire cu membrii unei delegații din provincia chineză Hebei. Reprezentanții acestei provincii și-au manifestat intenția de a pune bazele unei puternice colaborări între autoritățile și agenții economici din cele două țări, România și China. La rândul său, prefectul Județului Buzău își exprimă speranța și disponibilitatea pentru un dialog eficient și constant între părți, în vederea identificării și valorificării oportunităților de dezvoltare a unor strânse relații economice, culturale și politice între instituțiile publice și companiile din Buzău și din provincia chineză Hebei.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.