Cancelarul Angela Merkel este nemultumită de rezultatul discuțiilor privind clima de la Taormina, Italia, dintre liderii G7, principala problemă fiind poziția lui Donald Trump, singurul care se opune și care poate scoate SUA din acordul de la Paris.
„Orice discuție pe subiectul climei a fost extrem de dificilă, ca să nu spun complet nesatiscătoare”, a afirmat Merkel în fata presei.
„Avem o situație de sase la unu, ceea ce înseamnă că nu există încă niciun semn în legatură cu decizia SUA: dacă vor rămâne sau nu parte a Acordului de la Paris” privind clima, a adăugat ea.
Președintele american Donald Trump a anunțat pe Twitter, de la Taormina, ca va lua săptămâna viitoare o decizie privind eventuala retragere a SUA din întelegere.
„Voi lua săptămâna viitoare decizia finala privind Acordul de la Paris”, a scris el pe Twitter la finalul reuniunii G7.
Liderii G7 și-au recunoscut incapacitatea de a găsi un teren de înțelegere cu SUA în privința luptei împotriva încălzirii globale și au luat act de aceasta situație în declarația finală.
În ciuda presiunilor repetate ale europenilor (Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și Uniunea Europeană), Canadei și Japoniei, Donald Trump nu a cedat.
Președinția franceză a refuzat totuși să vorbească despre un „eșec”, chiar dacă recunoaște că „nu este o formulare ideală”.
Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.
SUA ar putea ieși pur și simplu din acest acord negociat cu dificultate sau ar putea rămâne, dar anunță o revizuire în scădere a obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, mai scrie ziare.com.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.