COMUNICAT DE PRESĂ 28.12.2016 Ref: Măsuri speciale, în perioada sărbătorilor

 

Compania de Apă S.A. Buzău informează că, în perioada Crăciunului, în condițiile unui consum de apă ridicat în comparație cu perioadele obişnuite de furnizare (peste 1300 de mc/oră consum instantaneu, faţă de aprox. 800 de mc/oră, cât este media obişnuită), nu s-au înregistrat probleme majore cu privire la calitatea apei potabile în municipiul Buzău. În anumite zone, cum ar fi PT 16, PT3 sau PT 11 Unirii, s-au înregistrat presiuni sub limita normală, iar în Cartierul Micro XIV, ca urmare a unei căderi de tensiune la CT1, între orele 18:30-19:15, apa de la robinete a prezentat o turbiditate puțin crescută, dar în limitele admise. În ceea ce privește,asigurarea de apă din sursa alternativă pusă la dispoziție de Compania de Apă Buzău prin Dispeceratul Companiei, în această perioadă, o singura persoană a solicitat și a primit o cantitate de apă suficientă pentru nevoile curente.

Compania de Apă Buzău va menține măsurile speciale pentru a asigura alimentarea cu apă și de a preîntâmpina eventualele probleme generate de consumul ridicat de apă și de Anul Nou. Astfel, în perioada 30 decembrie – 02 ianuarie, Dispeceratul Companiei va monitoriza cu atenție consumul din municipiul Buzău, 24 de ore din 24, iar personalul de intervenție va fi disponibil permanent pentru a interveni imediat.

Până la restabilirea parametrilor de calitate, în cazul în care apa prezintă turbiditate, ca urmare a supraconsumului sau a eventualelor căderi de tensiune electrică, Compania de Apă va livra populației apă în regim gratuit, în condiții de siguranță sanitară.

 Îi rugăm pe această cale pe toți consumatorii noștri să semnaleze orice problemă apărută în legătură cu serviciile pe care le furnizăm, la Dispeceratul Companiei (0238.715.438) și îi asigurăm că suntem pregătiți să gestionăm cu toate mijloacele necesare vârful de consum preconizat în această perioadă.

Până la finalizarea lucrărilor de investiţii făcute în Buzău cu bani europeni, Compania de Apă va pune la dispoziţia buzoienilor, ori de câte ori va fi nevoie, toate instrumentele şi resursele necesare pentru soluţionarea oricăror probleme tehnice care pot apărea în activitate de furnizare a apei potabile. Compania de Apă Buzău le mulţumeşte, pe această cale, tuturor consumatorilor buzoieni pentru înţelegerea arătată şi îi îndeamnă să nu aibă nicio reţinere în a ne comunica sugestii care pot conduce la îmbunătăţirea serviciilor furnizate.

Cu ocazia Anului Nou, Compania de Apă Buzău vă urează La Mulți Ani, cu împliniri și sănătate!

 

BIROUL DE PRESĂ

Be the first to comment

Leave a Reply