România ar putea să plătească daune pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile la gestionarea deşeurilor

Problematica deşeurilor este foarte importantă, avem de rezolvat nişte infringementuri, iar dacă vom fi daţi în judecată la Curtea Europeană de Justiţie /CEJ/, România trebuie să plătească daune pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer.

‘Pădurile reprezintă o zonă în care există o problemă. La fel şi în problematica deşeurilor. Avem nişte infringementuri de rezolvat, şi dacă vom fi daţi în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, România trebuie să plătească nişte daune pentru că nu şi-a îndeplinit nişte obligaţii. Nu vreau să folosesc cuvinte precum vină. Sunt foarte mulţi actori implicaţi în acest domeniu, cum ar fi administraţia locală sau agenţii economici. În acest an, chiar dacă e timpul scurt, trebuie să discutăm foarte mult de tranziţia spre economia verde. Trebuie să ne adaptăm modelul de dezvoltare economică către o zonă mai verde’, a spus oficialul. 

În ceea ce priveşte produsele ecologice, ministrul Mediului a menţionat faptul că populaţia ar trebui să fie mai riguroasă faţă de ceea ce cumpără. 
‘Eu mi-aş dori ca populaţia să fie mult mai riguroasă, să cumpere produse certificate ecologic. Mi-aş dori ca în România să existe mai multe produse ecologice. Suntem binecuvântaţi cu un sol de bună calitate. Agricultura este un domeniu unde mai pot fi făcute multe lucruri, dar nişa de agricultură ecologică se dezvoltă din ce în ce mai mult. O altă zonă importantă care mă preocupă este biodiversitatea. În România, 23% din suprafaţă se află în arii protejate’, a afirmat Paşca-Palmer. 
Potrivit datelor MMAP, publicate la jumătate lunii noiembrie 2015, dintre cele 28 de proceduri de infringement aflate pe rol la finele anului 2014, un număr de 19 proceduri au fost deja clasate, ceea ce ar fi echivalent cu aproape 66% din totalul acumulat în ultimii ani. 
Totodată, la cele 19 proceduri clasate ar fi urmat să fie adăugate alte 4 cazuri rezolvate, ceea ce înseamnă un plus de procentaj de 14% la dosarul cu proceduri finalizate pozitiv. 
Fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, atrăgea atenţia la finalul mandatului său, că în domeniul gestiunii deşeurilor s-a reuşit rezolvarea mai multor proceduri de infringement iniţiate împotriva României, unele dintre acestea aflându-se în faze alarmant de avansate, respectiv două HG privind DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice – n.r.) şi VSU (vehicule scoase din uz – n.r.), şi legea privind deşeurile din ambalaje. 

Sursa: Capital

Be the first to comment

Leave a Reply