Schimbările climatice sunt tot mai accentuate

 

Natura tânjeşte după apă sub valul secetos care s-a abătut asupra României ca şi în celelalte zone ale Europei. Nu se iartă nimic, de la râuri, fluvii, în principal Dunărea care este puternic afectată de temperaturile foarte ridicate şi lipsa ploilor, până la pământul care dogoreşte şi se usucă. Recoltele au fost şi ele afectate, iar agricultorii cu greu fac faţă acestor schimbări pe care nu le-au avut în plan în lunile precedente.

 În perioada 13-19 august, va predomina o vreme caldă în cea mai mare parte a zonelor de cultură, chiar caniculară, îndeosebi în jumătatea de vest a țării, iar acest lucru va afecta conţinutul de apă pe adâncimea de sol care va prezenta valori scăzute, anume 0-100 cm. Urmărind un buletin agrometeorologic, privind starea de vegetaţie a culturilor agricole, A.N.M. anunţă că „menţinerea regimului termic ridicat al aerului, asociat cu deficitele mari de umiditate din sol, vor determina în continuare manifestarea fenomenelor de ofilire, răsucire şi uscare parţială/totală a frunzelor, şiştăvirea boabelor la porumb şi a seminţelor la floarea-soarelui, precum şi un procent ridicat de plante sterile. De asemenea, în plantațiile pomi-viticole se va semnala în continuare îngălbenirea frunzelor, un ritm de creştere al fructelor/boabelor mai redus decât în mod normal, acumularea forţată a zahărului, subdimensionarea şi căderea prematură a rodului, îndeosebi pe terenurile afectate de fenomenul de secetă pedologică prelungită. Sub aspect fenologic, cultura de floarea-soarelui va parcurge maturitatea în ceară şi deplină (10-100%), iar în semănăturile efectuate în epoca optimă se vor extinde lucrările de recoltare.

 

În funcţie de data semănatului, porumbul își va continua maturitatea în lapte şi ceară (10-100%), precum și maturitatea deplină (10-40%). La sfecla de zahăr din principalele bazine de cultură vor predomina fazele de îngroşare a axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină (60-100%), iar la cartof creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică şi izolat recoltarea. Pomii fructiferi se vor afla în fazele de creştere a rodului, acumularea zahărului, precum și coacerea fructelor și recoltarea la soiurile de sezon. În majoritatea plantaţiilor viticole se vor înregistra creşterea şi dezvoltarea boabelor, acumularea zaharurilor, coacerea în „pârgă” şi local recoltarea la soiurile de masă. Lucrările agricole în câmp (arături în vederea însămânţărilor de toamnă) se vor desfăşura pe ansamblu cu dificultate, datorită menținerii deficitelor de umiditate din sol.”

Administraţia Naţională de Meteorologie oferă câteva recomandări de specialitate agricultorilor, acestea privind lucrările de recoltare, transport şi depozitare la produsele agricole de sezon, eliberarea terenurilor de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor în vederea însămânţărilor de toamnă pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, dar şi efectuarea lucrărilor de întreţinere la pomii fructiferi şi viţa de vie şi aplicarea irigaţiilor pe suprafeţele agricole cu deficite de apă în sol.

Situaţia prezentă ce dezvăluie nu numai la nivel naţional o problemă în sine, ne întoarce la miezul acestor evenimente, a schimbărilor climatice şi la încălzirea globală. Ea nu mai reprezintă nici mit, nici dezbatere, ci un semn de întrebare care cere o soluţie pe termen lung.

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply