Pădurarii sunt nişte hoţi ?

Disputele politice pe marginea Codului Silvic dintre reprezentanţii celor două tabere, Lucia Varga, din partea preşedintelui şi Doina Pană, din partea premierului, au ajuns la apogeu şi se pare că securea războiului se va mai roti multă vreme prin pădurea virgină. Ambele părţi spun că se luptă pentru conservarea pădurilor şi exploatarea lor raţională astfel încât şi viitoarele generaţii să poată respira aer curat. Acesta este mesajul public şi credem că sunt mulţi români care apreciază efortul acestor doamne. Între timp, Codul Silvic întors în Parlament de Klaus Iohannis va fi adoptat în forma iniţială şi trimis pe masa preşedintelui pentru promulgare. Dezbaterea însă a  scos la lumină întreaga mizerie ce se ascunde prin pădurile patriei, acolo unde aurul verde a dat potenţă financiară multor politicieni. De partea pădurilor au ieşit în stradă ecologiştii şi societatea civilă. Ei nu au beneficiat de prea multă mediatizare, dar au fost din ce în ce mai mulţi şi mai vocali. Au intervenit în dezbateri ministrul mediului Graţiela Gavrilescu, dar şi primul-ministru Victor Ponta care a şi găsit soluţia salvatoare.

 El interzice la export lemnul brut, buşteanul. Pe o perioadă determinată, până ce experţii din ministerul justiţiei vor da de legea care le permite să ia o asemenea decizie în mod permanent. Se vor găsi probabil soluţii de  export a lăzilor de nisip sau europaleţi, astfel încât lemnul brut să fie exportat cât mai ieftin, dar tot este ceva.

 

 

Din pădurile patriei nu iese un băţ fără ştirea pădurarului

 

În urma marilor dezbateri şi contre pe marginea noului Cod Silvic s-au spus şi multe adevăruri. Nu s-a dat vina pe drujba lui Dumnezeu, ministrul ungur al cărui nume este inutil să-l spunem şi nici pe cei cu adevărat responsabili de jaful din pădurile patriei. Nici de marii îmbogăţiţi din aurul verde nu s-a suflat un cuvinţel. S-a lovit aprig în acarul Păun, pădurarul care, cu ştiinţa sa, a îngăduit ca drujbarii şi camioanele să pătrundă în fondul forestier şi să-şi facă de cap. Le dau dreptate politicienilor. Fără ştiinţa pădurarului din pădurile României nu iese o creangă uscată. Un nevoiaş cu şapte copii a fost trimis în instanţă că a furat o gârneaţă uscată cu scopul vădit de a o arde şi de a încălzi locuinţa pe timp de iarnă pentru a nu îngheţa copiii de frig.  Şi nu este doar un caz singular. Deci legi există. Sunt foarte aspre, dar se aplică doar celor nevoiaşi. Cu complicitatea celor care, la baza de jos, fac legea pădurii, măria- sa, pădurarul. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*